Pai se putea sa nu?
Am inceput acest blog intr-o perioada de tranzitie de la un stil cvasi-traditional de crestere a copilului, catre Attachment Parenting (AP). Am simtit, inca din prima postare, nevoia sa justific de ce NU FAC toate lucrurile care definesc AP, chiar in timp ce ma convingeam ca se poate sa gresesc.
Ieri am primit mei-tai-ul comandat saptamana trecuta. Puteti vedea nemultumirile si intrebarile mele, daca mergeti la Diana De vreo doua saptamani, am mai incercat sa dormim impreuna cate una-doua ore, in timpul zilei. In legatura cu alaptatul, nu prea mai pot face nimic... fuse si se duse... Incep sa ma conving ca lucrurile astea sunt reale.
Cu toate acestea, vrea sa stiu si eu... voi, ceilalti si celelalte, cum reusiti? Cum reusiti sa le faceti pe toate, cu copilasul atasat de voi continuu? Petru nu mai sta o secunda singur, decat daca e preocupat de ceva foarte foarte captivant (de obicei, joaca cu ceva cu care nu are voie). Imi vine greu sa organizez pregatirea mesei pentru el, pentru noi, stransul mizeriei cumplite care se face in timpul meselor lui, stransul hainutelor si jucariilor insirate prin casa, plimbarile (observati ca am capitulat: n-am mai mentionat lucrul la teza de masterat). Si in momentele astea ma gandesc ca ne-ar fi prins mai bine amandurora sa fie obisnuit sa stea si singur cate o ora, in patutul lui unde deocamdata nu i se poate intampla nimic rau.
Pana de curand, mizam muuult pe somnul lui de la pranz. De la o vreme, are somn iepuresc sau simte si mai mult nevoia de apropiere, caci nu mai doarme mai mult de o jumatate de ora singur in timpul zilei...cand se trezeste, trebuie sa il iau langa mine si sa il adorm la loc, caci e inca foarte obosit, dar are nevoie sa stau langa el. O sa radeti daca va spun ce am facut azi. M-am asezat in pat pe burta, cu o latura a corpului lipita de el, sa ma simta, iar in fata mea am pus laptopul si lucram nestingherita la teza. Stiu ca nu va merge la nesfarsit. Deja dupa 20 de minute, ma durea spatele si a trebuit sa schimb pozitia.
Joaca se petrece aproape exclusiv impreuna. De fapt, eu ii sunt mai mult sau mai putin inutila, insa trebuie sa fie in preajma, in imediata apropiere chiar... asa ca stau pe covor si ma uit la el minute in sir.
Imi dau seama ca timpul acesta dulce nu se mai intoarce, insa exista si a doua fata a monedei.
Multi dintre cei care sustin AP pun problema astfel: "Merita sa sacrifici primii cativa ani din viata copilului tau, prutandu-l in brate, primindu-l langa tine in pat, acrodandu-i atentie exclusiva si neconditionata". In principiu, toate acestea sunt insemnele iubirii paritesti si trebuie sa fii o fire rece pentru a nu fi de acord. Insa ce te faci cu frumoasele familii ortodoxe numeroase, ce te faci cand in aceste familii copilasii vin la distante de cate 2 ani sau mai mici uneori? Practici AP cu unii si cu altii nu? Evident, exclus! Esti dispus/a sa petreci 10-12 ani (da, cunosc familii minunate cu cate 5, pana la 7 copii) cu cate un bebelus permanent in sling? Sa alaptezi pana la 3 ani, adica un nou-nascut si un copilas mai mare in acelasi timp? Stim ca asta nu se poate, caci dupa luna a cincea de sarcina alaptatul este mai mult sau mai putin interzis. Sa dormi, practic, o buna parte din viata impartind patul cu micutii?
Da, suna minunat... Nu ma indoiesc ca exista mame care si reusesc, ca exista parinti atasati, bunici care sar in ajutor, fratiori mai mari care se ofera sa isi poarte fratiorii mai mici. In fata lor ma inclin si ii intreb: cum reusiti? Fara suzeta, fara biberon, fara sa tipati nici macar o singura data la ei, fara sa aveti casa intoarsa permanent cu susul in jos, fara sa va aduca la disperare mofturile lor nesfarsite in legatura cu mancarea? Va intreb si intrebarile mele sunt reale, pentru ca vreau sa fac si eu ca voi. Si probabil ca raspunsul primit de la aceste mame si de la acesti tati este credinta nestramutata pe care ei o au ca nu ei insisi, ci bunul Dumnezeu le creste pruncii. Insa dincolo de asta, practic...?
[Din dilemele unei mame la inceput]
5 Kommentare:
Andreea, as vrea sa incep prin a-ti spune ca NU TREBUIE sa faci nimic daca nu simti si NU TREBUIE SA TE JUSTIFICI. E vreun concurs undeva ? te judeca cineva ?
cand am venit de la maternitate pediatra mi-a dat un sfat: "asculta-ti copilul si vei stii ce sa faci".
Daca pe site-urile de AP scrie ca e benefic sa dormi cu copilul, nu inseamna ca e musai.
Fetita mea abia de curand, la un an, dupa prima ei raceala cu tuse si amigdalita a simtit nevoia sa doarma cu mine. pana atunci a preferat la ea in patut, dar sa ma stie langa ea, in patul de langa; o adormeam leganand-o si dansata, pe muzica, in primele 8 luni(acum cere liniste dar tot plimbata). Asta am descoperit-o cand am ajuns acasa dupa vreo saptamana : eram foarte deprimata , plangeam mereu si mi-am adus aminte de Baniciu si Alifantis din tinerete. Ne-a facut bine la amandoua ; mai ales m-a ajutat pe mine pt ca astfel i-am putut transfera o stare de bine.Cand era semiadormita, intindea picioarele semn sa o las in patut.
In primele 5-6 luni voia pe strada plimbata doar in brate cu fata spre lume. Asa ca tine, m-am ingrijorat si eu ca daca o pun in mei-tai n-o sa stea si-o sa se suceasca. Primul meitai l-am luat pe la 10 luni, si tot asa,se cam sucea. Eu regret acum ca nu m-am orientat de mai micuta la un sling sau pouch, s-o pot purta pe sold, ca eu o tineam in brate tot cam pe sold. Pana sa inceapa sa mearga de-a busilea voia mereu in brate fiindca eu eram practic mijlocul ei de locomotie :D Dar totusi mei-taiul l-am folosit cand mergeam la cumparaturi sau in plimbari cand dadea semne de oboseala : o puneam in mei-tai si adormea la pieptul meu. Asa ca am folosit caruciorul cu mei-taiul dupa mine. Nu mai voia in carucior, hai in mei-tai.
Acum mi-am luat un « purtator » care se poate regla si pe sold, si in spate si-n fata ; marea majoritatea a timpului o port pe sold fiindca vrea fata sa vada lumea :)
Acum, iarna pun geaca peste purtator, asa o feresc si pe ea de vant, iar pe ea o imbrac cu geaca si un tricou mai grosut, dar geaca nu i-o inchei in fata, ca acolo se incalzeste stand piept pe piept.
Ce am facut eu la inceput : ne-am jucat in casa cu meitaiul ; am mai pus-o in el, am desfacut-o ; ne-am fatait, am dansat ; apoi imi cerea ea ba s-o pun, iar s-o dau jos. S-a obisnuit in casa cu el, apoi am plecat la plimbare. De fapt ne-am obisnuit amandoua.
AP este un ghid, dar mai cu seama eu cred ca AP inseamna in esenta sa asculti nevoile copilului- pe langa cele fiziologice si cele emotionale. Atat. Ce nevoi are copilul tau numai tu poti vedea si simti. Asa ca ai incredere in tine, ca esti o mama buna si in puiul tau. El o sa-ti spuna ce are nevoie. Si incearca sa nu compari. Toti parintii se lauda cu ce fac copiii si ai tendinta sa compari sa spui ca tu nu faci bine si altii da. Dar ce-i mai important ? eu cred ca cel mai important e relatia ta armonioasa cu tine ca mama si cu copilul tau.
@Ariana: Multumesc pentru exemple si cuvintele frumoase. Astept sa inceapa cel mic sa vorbeasca, avand nadejde ca atunci imi vor fi mai clare dorintele lui. Pana atunci, orbecaim :D Ei, nu chiar, dar daca as face numai ce il face bucuros, nu l-as mai schimba niciodata, nu l-as mai imbraca pentru iesit afara, nu i-as mai pune caciula, nu i-as mai da medicamente, nu l-as mai adormi in momentele cand e prea obosit, nu i-as mai da de mancare decat rar si aproape exclusiv lapte, nu l-as mai lasa niciodata singur si n-as mai porni blenderul ca sa ii fac de mancare...mancare pe care invariabil o arunc in fiecare zi, dar pe care insist sa o fac... Cred ca asta ma descumpaneste. Pana la Petru, n-am fost prea mult in preajma copiilor mici...ca sa nu spun, mai deloc...:) Sunt atatea motive pentru care poate sa planga din toate puterile lui in fiecare zi!! Si am crezut ca se rezuma la perioada de nou-nascut si la primele 2-3 luni... credeam ca la 8 luni va fi un copilas preponderent vesel, cu accese de plans rare... si asa ar fi, daca n-as face nimic din cele de mai sus. Insa acum, pe masura ce scriu, incet-incet imi dau seama ca sunt in regula toate acestea si ca sunt de-a dreptul banale pentru majoritatea mamelor... Si sper din suflet ca si marturiile acestea ale mele, nu umai povestile de succes cu mame empatice la care totul a mers struna de la inceput, sa ajute cuiva.
Ana, nu pot vota decat o singura data? Doar o reteta? Asta e regula sau am gresit eu cu ceva?
Iti spun si eu sa iti asculti copilul. Noi am fost singuri cu Matei si nu a fost simplu, de multe ori au fost frustrari pe care zambete de pui mic le-au topit repede. Cand parintii mei il puteau tine o ora nu stiam ce sa fac mai repede, insa si ei au atatea altele pe cap ca se intampla destul de rar.
Cum reusim...nu ne mai dorim atat de mult sa fie ordine. Am aflat care sunt activitatile care ii plac si care imi ofera mie timp pentru altele: de pe la 6-7 luni pana aproape de un an ii placea sa scoata hainele din sifonier- 30 de minute, iar eu le impachetam dupa cu el acolo, acum ii place sa citeasca- 15-20 de minute sau sa deseneze- alte 15-20 de minute. Recent am avut o ora libera cat a scos toate bijuteriile din sertar si mi le-a dat mie, dupa le-a pus la loc (sub supraveghere, ca imi era teama sa nu dea si peste obiecte mici). Iar cu mancarea, pentur noi era minunat- i-am dat mancarea intreaga de la inceput si si-a ales ce dorea el (baby led weaning sau autodiversificare). Manca un mar intr-o ora, timp in care bucataria era luna; restul meselor erau un dezastru dar la micul dejun urmator aveam timp sa le fac si sa ii si pregatesc pranzul.
Cand sortez rufele pentru spalat il bag in cada si il las sa se joace.
Nu consider ca sunt wonder woman si nici ca am facut ceva iesit din comun- insa am invatat sa imi adaptez asteptarile la ce imi permite Matei sa fac. Peste 3 ani nu vreau sa regret ca am sters praful si nu am facut un puzzle.
@Andreea: Imi plac ideile tale si imi place si de Matei. Postarea asta e deja destul de veche pentru ritmul in care se dezvolta Petru. Si noi suntem singuri cu el, chiar singuri de tot, caci suntem departe de parinti, inconjurati de studenti si de familisti ocupati pana peste cap. Saptamana asta am ramas, pentru prima data in ultimele 3 luni, singura cu el acasa si, da, a fost uimitor de simplu. Dupa masa de pranz doarme cate o jumatate de ora, timp in care strang dezastrul din bucatarie si jucariile din sufragerie. A inceput sa se tarasca bine, asa ca ma urmareste peste tot si, fara sa stie, ma ajuta la maturat (sta si se uita atent intr-un colt de camera), la pregatit baita si laptele (ma urmareste strigand dupa mine pana in baie si pana in bucatarie), chiar si la teza de Master. Cu mei-tai-ul e mai bine, si a inceput sa ii placa si lui, mai ales de cand s-a facut mai frig si se apara de vant bagand nasul in pieptul meu. Si, surpriza, am descoperit ca problema lui cu mancarea nu era legata de gustul mancarii, ci pur si simplu de felul in care era servita. Azi i-am dat galbenus de ou si boabe fierte de linte, fasole, grau salbatic, cu mana... si manca de la mine din mana ca un puiut, ce este
Pe scurt, sunt si vremuri mai insorite...
A, si am uitat sa mentionez. Jocul preferat: sa mergem amandoi de-a busilea prin toata casa, eu sa strig "Hai, Petru, vino, te astept", sa-i fac un semn energic din mana, si el sa se repeada spre mine :)) Dar musai amandoi de-a busilea ca sa fie amuzant.
Kommentar veröffentlichen