Cu lingurita!

N-o sa uit combinatia asta: iaurt-fructe-pesmet. O masa intreaga cu lingurita! Imi venea sa ii spun: "Piticule, cine esti si ce-ai facut cu copilul meu? Ca sigur nu esti Petru pe care il stiu!"

Sunt bucuroasa ca a mers mai bine. Pe de alta parte, se anunta vremuri grele, caci cred ca e in lucru un nou dinte.

Maine ne asternem iarasi la drum. Biserica noastra e cam departe, insa in curand ne vom muta mai aproape de ea... ma gandesc ca sunt ultimele saptamani cand facem drumul acesta si parca, intr-un fel, imi va lipsi. Ma gandesc si ca o vom lua de la capat, in alt oras, va trebui sa invat o noua zona, la pas, cu caruciorul sau cu Petru de mana, sa invat parcurile, cartierele linistite de case, locurile de joaca, magazinele, pietele, locurile unde au produse de bebelusi la preturi bune. O provocare in plus (peste toate celelalte)... Am nadejde ca vom primi ajutor de la Dumnezeu si in aceasta "luare de la capat".

Intr-un fel, parca fara sa vreau, se leaga momentul in care am inceput sa scriu sub titlul "Drumul spre casa" (blogul si titlul lui, ca si moto-ul, existau mai demult) cu momentul in care in sfarsit am gasit un drum spre casa, cel putin spre casa asta pamanteasca.

In cu totul alta ordine de idei... Petru merge de-a busilea! Si lucram la mersul in patru labute! Petru se duce singur taras pe burta sa isi ia jucariile si nu-mi vine sa cred! Intr-adevar, copilasii, mai ales in primul an si, cumva, si in al doilea, cresc foarte repede, se dezvolta fulgerator. Cei care il vad pe Petru mai rar pot confirma ca e tot mai mare si mai schimbat, mai mobil, mai activ si mai atent cu fiecare intalnire.

Astept cu sufletul la gura clipa cand va spune "mama", la fel ca Siluan (cred ca cei mai multi deja cunoasteti cazul, insa profit de ocazie ca sa va rog sa ii fim alaturi!), cand va alerga spre mine dupa o despartire de cateva ore, cand imi va face o felicitare din hartie colorata!